-
Amintiri din Crăciunuri cu nămeți
Mai întâi am renunțat să cred. Apoi am renunțat la colindat, căci eram prea mari să mai înghețăm din poartă în poartă pentru câteva nuci. Apoi, nu știu exact cum și când, a început să nu mai ningă, să nu mai fie ger, să nu mai fie… „așa de iarnă”. Și de am fi vrut, nu mai aveam unde să scoatem săniile… nu mai aveam nici obraji roșii de ger și nici zăpadă în ciorapi, când intram în casă. Îmi amintesc c-au fost mulți ani în care, cu o seară, două înainte de ajun, sau chiar în noaptea aia, ai mei aduceau bradul pe care îl împodobeam cu de toate. Prea…
-
O poveste de casă
-Cine crezi că a stat aici? – întreb. -Cred că au trăit doi bătrâni. Până într-o zi când el a murit și a rămas ea. -Sau invers. -Da (…) -Dacă am fi fost noi, n-aș fi vrut să mai trăiesc doar eu, fără tine. Adică așa, după o viață întreagă… pentru ce?” Într-o căsuță albastră cu prispă, dintr-un sat de munte, au locuit odată el și ea. Au muncit, au avut copii, și-au avut și oi. Timpul nu i-a iertat nici pe ei, dar au îmbătrânit liniștiți cu munții aproape și unul lângă altul. Copiii s-au dus care pe unde, așa că au rămas numai ei doi și oile. Cu…
-
Furci, plastic și all-inclusive
Am cunoscut și am auzit de meșteri care, de ani de zile, fac același lucru cu aceeași îndârjire și bucurie chiar dacă munca lor nu mai e atât de prețuită. Țesători, tăbăcări, fierari, sculptori în lemn și alți meșteșugari pe care aproape că nu-i mai caută nimeni. În 2015 am întâlnit în Breb (Maramureș) un om care încă mai făcea furci și greble din lemn. Simple, suple, lucrate cu migală și bătături, numai bune pentru căpițe sau claie de fân (și e clar că noi avem cele mai faine capițe din lume). Meșteșugul lui a fost răpus de un alt meșteșug când furcile din lemn au fost înlocuite cu cele…
