• Târgul de fete de pe muntele Găina 2019

    Târgul de fete de pe muntele Găina, sărbătoarea cătunelor din țara moților, veche de 200 de ani își deschide porțile pentru oaspeți în 20 iulie 2019. Probabil o să  aștepte vizitatorii cu meșteri populari, bucate tradiționale, muzică populară, dar și comercianți și mici.  Muntele Găina este la  granița județelor Alba, Hunedoara și Arad în comuna Avram Iancu. Iar dacă tot vă faceți drum prin Apuseni, dați o fugă și prin cătune să admirați casele vechi, frumoase și rezistente de odinioară. Multe din ele sunt abandonate ca aceasta, dar par că păstrează încă aminiri vii, ca și când timpul ar fi stat pe loc,

  • Târgul Coaselor Fechetău 2019

    Târgul coaselor marchează începutul cositului la Negreni, județul Cluj, în fiecare primăvară în al doilea sfârșit de săptămână. Precupeții sunt așteptați din 6 până în 9 Iunie pentru a căuta comori printre porturi populare, cusături, farfurii pictate, cărţi, mobilier, unelte, picturi, dar și prin obiecte noi.

  • Cocoșul de Hurez-Târgul Ceramicii Populare Românești 2019

    Din 1971 la Horezu se întâlnesc meșteri olari din toată România la cel mai consacrat târg de olărie. Oaspeții sunt așteptați în Satul de vacanță Stejari pentru a vedea și cumpăra ceramică de Horezu, Corund, Bistrița, Oboga, Vadastra, Baia Mare, Vama, Nocrich și alte centre de olărit care mai sunt active. Olarii sunt oameni faini, dar pe cale de dispariție, din păcate. Mergeți să-i cunoașteți, apreciați-le munca și stați de vorbă cu ei. Despre întâlnirea cu ultimul olar din Vlădești am scris AICI.

  • sarbatoarea capsunuelui 2019

    Sărbătoarea Căpșunului 2019

    Pe 26 mai la Sărbătorea Căpșunului din Bunești (Vâlcea) găsiți căpșuni din plin, dar și pe cultivatorii lor defilând în alai tradiţional! Nici anul acesta, Târgul, muzica și jocurile nu vor lipsi de la acest eveniment cu tradiție (48 de ediții!). Sărbătoarea va fi maracată și de o festivitate de premiere a cultivatorilor de căpşuni și de multe alte surprize. În Bunești, pe 26 mai, căpșunile, voia bună și oamenii faini își dau întâlnire!  

  • Hora Costumelor 2019

    În fiecare an de duminca floriilor la Pietrari se strâng iubitori de port popular pentru parada costumelor, concursul creatorilor de costume şi ţesături populare, jocuri și cântece populare, precum și o horă pentru toată lumea. Anul acesta duminica floriilor este în 21 aprilie.

  • Olăriile de la Niculițel 2019

    De lăsata secului au loc Olăriile sau Olelii, obicei străvechi pentru alungarea spiritelor rele și purificarea pământului și al gospodăriilor. Grămezi de coceni, tulei, furaje uscate și materiale așteaptă, duminică seară pe dealurile dimprejurul satului, tineri care fac discuri solare prin învârtirea focului deasupra capului.

  • Balul Gospodarilor 2019

    Căminul cultural Lerești (județul Aregș) găzduiește anul acesta Balul Gospodarilor, alături de sărbătoarea Dragobetelor. Se petrece cu muzică populară, hori și jocuri, voie bună și se intră doar cu costum popular.