• Festivalul Brânzei și Țuicii 2019

    La Rășinari (parte din Mărginimea Sibiului) are loc la sfârșitul verii unul dintre cele mai interesante festivaluri populare cu țuică, jocuri, cocoloș cu brânză, demonstrații de preparare a laptelui și ateliere pentru copii. Sărbătoarea ține două zile,  în ultima sâmbătă și duminică din luna august – probabil pe 24 și 25 august.

  • Târgul de fete de la Cotenița 2019

    Târgul miresei, cum i se mai spune, ne aduce zestrele fetelor din câmpia Boianului. Un târg nu foarte popularizat, dar cu o tradiție mult apropiată de forma ei inițială – pețitul. Fetele concurează pentru cea mai faină ladă de zestre – cu macate, costume populare, fețe de pernă, pături, velințe, prosoape, pieptare, pânze cusute, ii, oale de pământ, și altele.

  • Festivalul Călușeresc “Ilie Martin” 2019

    Jocuri tradiționale avându-i în prim-plan pe călușarii din Bârla, Optași, Corbu, Scornicești, Hârsești, Stolnici, Potcoava, Curtișoara, Pârșcoveni, Dobrun și Vâlcele. Cântece populare, căluș și bineînțeles, mâncare tradițională și voie bună în Colonești, județul Olt.

  • Pe Fir de Borangic 2019

    Pe 14 iulie în comuna Stoenești din județul Vâlcea se întâlnesc meșterii populari care duc mai departe tradiția țesăturilor cu fir de borangic, târg cu cămăși și port popular local, jocuri și muzică populară.

  • Serbarea Avram Iancu 2019

    Unul dintre cele mai mari si longevive festivaluri folclorice din Cluj în care se serbează cinstea moților și a lui Avram Iancu pentru Revoluția de la 1848 se desfășoară în comuna Mărișel, zona Fântânele, platoul Crucea lui Iancu pe 14 iulie 2019. Slujba de comemorare apoi nelipsitele jocuri și cântece populare.  

  • Ziua Olarului 2019

    Târgul de ceramică de la Lungeşti strânge centrele de olărit din județ, ba chiar și din țară pentru a păstra tradiția și promovarea acestui meșteșug. Pe 9 iulie la Lungești nu lipsesc jocurile și muzica populară, precum și atmosfera de bâlci.

  • Sărbătoarea Iilor 2019

    La Cezieni încă se mai păstrează tradiția cămășilor cusute printr-o sărbatoare a acestora. Veți găsi expoziţii de ii şi costume populare autentice, un simpozion tematic, un târg de meşteșuguri populare, o paradă națională a portului popular, o horă a iilor și multă voie bună

  • Măsura Laptelui 2019

    La Șirnea, comuna Fundata în Brașov, de cincizeci de ani încoace se măsoare laptele la sfârșitul lui Iunie, anul acesta chiar în 30 iunie. Festival care te introduce în lumea tradițională a satului și a păcurarilor (ciobanilor), atracția principală fiind mulsul oilor și măsuratul laptelui, dar și parada portului popular. În plan secundar bucate Brașovene și muzică populară.

  • Târgul Cireșelor 2019

    La Cămărașu, în județul Cluj, an de an se sărbătoresc cireșele, sânzâienele și fii satului cu jocuri populare din zonă, mâncare tradițională, cântece și oameni faini. Anul aceste este în iunie, 23.