• Femeia cu ia - Aurelia Matei
    ACOLO,  DIN SATE,  SUFLETE

    Femeia cu ia – Aurelia Matei

    Cu mult înainte de măritiș, fetele tinere își coseau pe ascuns rochiile pe care aveau să le poarte în ziua nunții. Cu acul și cu lumânarea, brodau nopți întregi mărgele, flori și alte modele mărunte în culori tradiționale, pe iile țesute tot de ele, la război. În ziua cea mare, îmbrăcau cea mai frumoasă dintre cămăși – cea pe care nimeni nu o văzuse niciodată. O parte din iile muncite pe furiș cu atâta drag și răbdare, au rămas nepurtate când viitorii lor bărbați s-au înrolat în război. Cămășile femeiești nepurtate au fost distruse, aruncate și disprețuite ani de-a rândul. Pe câteva dintre ele, dar și pe altele, Aurelia Matei…

  • Mesteri populari
    DIN SATE,  SUB STREȘINI,  SUFLETE

    Din nou în Vlădești

    Nu ți-au plăcut niciodată merele până când n-ai dat, undeva, la o margine de sat peste câțiva meri bătrâni, care nu mai au nimic pe ei în afară de câteva fructe roșii în vârf. Și atunci, mai tare ca oricând, ai vrea să muști dintr-unul și apuci de pomul neclintit să-l scuturi. Când într-un târziu se lovește de pământ un măr, parcă-i trimis din cer, de Eva sau Albă ca Zăpada. La fel e și cu oamenii. Cu cât sunt mai greu de găsit, mai vechi și mai rari, cu atât sunt mai valoroși și au o frumusețe aparte care te face să te întorci la ei. Ca merii din…

  • ACOLO,  DIN SATE,  ȘI ALTE FRĂMÂNTĂRI,  SUB STREȘINI,  SUFLETE

    O poveste de casă

    -Cine crezi că a stat aici?  – întreb. -Cred că au trăit doi bătrâni. Până într-o zi când el a murit și a rămas ea. -Sau invers. -Da (…) -Dacă am fi fost noi, n-aș fi vrut să mai trăiesc doar eu, fără tine. Adică așa, după o viață întreagă… pentru ce?” Într-o căsuță albastră cu prispă, dintr-un sat de munte, au locuit odată el și ea. Au muncit, au avut copii, și-au avut și oi. Timpul nu i-a iertat nici pe ei, dar au îmbătrânit liniștiți cu munții aproape și unul lângă altul. Copiii s-au dus care pe unde, așa că au rămas numai ei doi și oile. Cu…

  • SUB STREȘINI,  SUFLETE

    Pământ, cozonac și povești de la ultimul olar din Vlădești

    Am mai văzut ochi înlăcrimați la oamenii bătrâni când povestesc de vremurile trecute, care așa grele și pline de lipsuri cum erau, ar da orice să le mai poată retrăi. Dar pe omul ăsta nu-l puteai privi prea mult în ochi, căci te copleșea starea asta de dor și neputință în fața timpului. Un timp care a șters din Vlădești (Argeș) toți olarii, în afară de el – ultimul care mai știe meserie. Toți ceilalți care cunoașteau meșteșugul vaselor de lut s-au dus, pe rând. „Am fost 200 și acum mai sunt doar eu. Nu mai știe nimeni să mai lucreze lutul aici, în sat.” Pe nea Nicu de pe…