• Femeia cu ia - Aurelia Matei
    ACOLO,  DIN SATE,  SUFLETE

    Femeia cu ia – Aurelia Matei

    Cu mult înainte de măritiș, fetele tinere își coseau pe ascuns rochiile pe care aveau să le poarte în ziua nunții. Cu acul și cu lumânarea, brodau nopți întregi mărgele, flori și alte modele mărunte în culori tradiționale, pe iile țesute tot de ele, la război. În ziua cea mare, îmbrăcau cea mai frumoasă dintre cămăși – cea pe care nimeni nu o văzuse niciodată. O parte din iile muncite pe furiș cu atâta drag și răbdare, au rămas nepurtate când viitorii lor bărbați s-au înrolat în război. Cămășile femeiești nepurtate au fost distruse, aruncate și disprețuite ani de-a rândul. Pe câteva dintre ele, dar și pe altele, Aurelia Matei…

  • Cules de musetel
    ACOLO,  DIN SATE

    După mușețel.

    Se întâmpla pe vremea când ceaiurile nu stăteau pe rafturi și în pliculețe, ci pe marginea drumului. Atunci, în diminețile alea din vacanța mare, când oricum nu era nimic de făcut, agățam de încheietura mâinii stângi o pungă mică, în timp ce din două degete de la dreapta făceam un fel de foarfecă – cât să cuprind partea de sub floare. Împingeam ușor în sus și floarea mică de mușețel cădea în pungă. O dată, de două, de o sută de ori, până ce punguța începea să atârne. După ce fiecare își aduna mușețelul din curte și din fața porții, porneam câte 3-4 copii pe margini de drum, căutând buchetul…

  • Colindatori la sat
    ACOLO,  ȘI ALTE FRĂMÂNTĂRI

    Amintiri din Crăciunuri cu nămeți

    Mai întâi am renunțat să cred. Apoi am renunțat la colindat, căci eram prea mari să mai înghețăm din poartă în poartă pentru câteva nuci. Apoi, nu știu exact cum și când, a început să nu mai ningă, să nu mai fie ger, să nu mai fie… „așa de iarnă”. Și de am fi vrut, nu mai aveam unde să scoatem săniile… nu mai aveam nici obraji roșii de ger și nici zăpadă în ciorapi, când intram în casă. Îmi amintesc c-au fost mulți ani în care, cu o seară, două înainte de ajun, sau chiar în noaptea aia,  ai mei aduceau bradul  pe care îl împodobeam cu de toate. Prea…

  • ACOLO,  DIN SATE,  ȘI ALTE FRĂMÂNTĂRI,  SUB STREȘINI,  SUFLETE

    O poveste de casă

    -Cine crezi că a stat aici?  – întreb. -Cred că au trăit doi bătrâni. Până într-o zi când el a murit și a rămas ea. -Sau invers. -Da (…) -Dacă am fi fost noi, n-aș fi vrut să mai trăiesc doar eu, fără tine. Adică așa, după o viață întreagă… pentru ce?” Într-o căsuță albastră cu prispă, dintr-un sat de munte, au locuit odată el și ea. Au muncit, au avut copii, și-au avut și oi. Timpul nu i-a iertat nici pe ei, dar au îmbătrânit liniștiți cu munții aproape și unul lângă altul. Copiii s-au dus care pe unde, așa că au rămas numai ei doi și oile. Cu…