vraciul Ruben Stănilă
ACOLO,  DIN SATE,  SUFLETE

Acolo unde trăiește Vraciul

Între Hunedoara și Arad, într-un sat mic și izolat trăiește, culege și vindecă cu leacuri simple din flori sau rădăcini, unul dintre ultimii vraci ai României (și poate chiar ai lumii) – Ruben Stănilă.

Ai zice că un vraci e mai degrabă un personaj smuls din cărți și legende, nu un om adevărat care își petrece viața în păduri și pe dealuri în căutare de ierburi pentru durerile altora. Dar există. L-am întâlnit în satul Pojaga, de pe malul Mureșului, chiar în Vinerea Mare. Cobora din pădure cu două din fetele sale, purtând cu toții în saci și-n brațe flori de păducel proaspăt culese. De când l-am zărit am știut că arată exact așa cum îmi închipuisem că trebuie să arate.

Vraciul Ruben Stănilă umblă cu brâu și pălărie, la care poartă o pană de cocoş de munte – simbolul pădurarilor din zonă. Născut în Țara Moților, a servit pădurea zeci de ani, mai întâi ca brigadier, apoi ca pădurar, iar acum ca om care înțelege viața doar în legătură cu natura. Are 59 de ani și 7 fete. Nu-și spune nici vraci, nici șaman, nici doctor sau tămăduitor…de fapt, nici nu-ți vorbește despre plante sau leacuri fără să-l întrebi. Știe prea multe ca să-ți vorbească doar despre ceea ce crezi tu că-ți poate vorbi.

Nu te întreabă cum te cheamă și nici de unde vii, fiindcă are credința că oamenii își spun mai ușor suferințele când rămân necunoscuți.

Am stat așa, nenumiți, vreme de cel puțin 3 ceasuri, în prispa ticsită de lădițe cu plante lăsate la uscat, omeniți cu felii groase de pâine de casă cu miere (ce miere!), sirop de păpădie, compot și țuică. Ne-a purtat prin lumi, religii, obiceiuri și păduri pe care altfel nu le-am fi descoperit niciodată. De fiecare dată când pahăruțele se goleau striga tare „Feicăăă” și una din fetele cele mici (12-13 ani) apărea imediat. („Feicăăă” ăsta ne resună și acum în cap și în casă, când ne amintim de el).

N-am fost să cerem și nici să aflăm ceva. Dar am plecat cu mai mult decât am căutat:

Culesul și farmacia din pod

Ruben Stănilă a deprins arta cunoașterii buruienilor (cum le zice el) de la batrânii satelor, din cărți și direct de la pădure, în toți anii în care a umblat-o. Le știe după numele din popor, după denumirea oficială latinească și le cunoaște atât însușirile vindecătoare, cât și semnificațiile din mitologia românească. Păstrează totul scris de mână în caietele care într-o zi vor deveni carte. Ne-a lăsat să le răsfoim, să le pozăm și a răspuns la orice întrebare, cu încrederea și înțelepciunea omului care nu se sfiiește să-și dăruiască cunoștințele.

„Nu te iau de drag, te iau de leac”

Plantele nu se rup așa pur și simplu, am aflat. Sunt anumite ritualuri – un soi de descântece pe care le spui sau le cânți ca să creezi o energie anume pentru cules. Florile se adună doar pe lună plină, când urcă seva, iar rădăcinile și bulbii când luna e în scădere. Există un timp, un loc și un rost pentru toate, adică. Ca să te vindece, planta să fie culeasă de tine și să-și păstreze mirosul și după un an. Dar chiar și așa, ea nu te poate face bine dacă nu vindeci întâi ce-i în cap, zice vraciul.

Vindecarea și suferința reală din cap

Dacă bați drumul până-n satul lui ca să găsești vindecare din plante medicinale sau soluții miraculoase, vii degeaba. Nu-i destul să-i zici ce te doare și să primești remediul din ierburi sau o rețetă – “Rețetă nu este. Și nu-i leac pentru om la unu ca la celălalt, la fieșcecare e diferit. Iar ce ți-o spus medicul e sfânt, astea-s ajutătoare.”

Mai întâi trebuie să recunoști ce te doare cu adevărat. Vraciul Ruben pune mare preț pe ascultare și înțelegere fiindcă crezul lui e că întâi vindeci mintea, apoi corpul: „Omu vine aicia ca la spovedanie, ca la psiholog.”

„Tătii nu poți să le ai niciodată. Strictu necesar, fir-ar să fie!”

Boala e o cauză, nu un efect, spune. Există niște rotițe ca de ceas în corpul nostru, iar în corpul bolnav sistemul e blocat sau merge haotic. Stresul, nevoia de „mai mult”, supărarea și agitația sunt cele care distrug ordinea interioară – „Omu dacă să liniștește, să vindecă. Tre să cați în sufletu lui să vezi ce năcaz are.”

Lecția simplității se aplică și la plante: douăzeci, treizeci de buruieni sunt suficiente pentru a trata toate bolile. Și începe: coada șoricelului e cel mai puternic antibiotic – vindecă bronșita, hepatita cronică gastrita, anghinarea e regina plantelor (…) Dar „Aistea nu-s lucruri pe care să le știu doar io, le găsiți în cărți.”

Celelalte rădăcini

Pe vraci îl preocupă rădăcinile și din perspectivă strămoșească. Când nu-ți cunoști trecutul, nu știi cine ești și nu ai echilibru, crede el. Ca să-și înțeleagă rădăcinile, a învățat chirilica și păstrează scrise numele tuturor celor care au trăit în zonă, de la Horea încoace. Adunați din podul bisericii și spusele bătrânilor, toți strămoșii satului stau înșirați într-un caiet mare.

„Așa cum nu există pom fără rădăcină, nu-i nici om fără trecut.”

Înțelegerea lui asupra trecutui merge de la bătrânii satului până la geto-daci. Cunoaște altarele energetice antice din munți, descifrează simboluri, legende și credințe străvechi și povestește despre ritualuri păgâne, păstrate și azi în creștinism. E doxă de informație și totuși încheie cu „Tătii nu le cunoști niciodată. În fiecare zî înveți, și tot prost mori”.

vraciul Ruben Stănilă

Înapoi la lucruri simple

Acum câțiva ani televiziunile l-au „cules” pe vraci din Munții Apuseni și l-au pus în platourile de la București. O parte din cei care l-au văzut la televizor au crezut că pot merge la el ca la doctor să-și ia rețeta și au căutat numărul de telefon pe internet, în speranța că vor găsi răspuns mai repede la ce-i doare. Alții n-au crezut deloc.

Dar vraciul Ruben Stănilă nu e un om de privit printr-un ecran și nici elixirul tinereții nu-l are. Un om ca el trebuie văzut și ascultat, în locul în care trăiește – aproape de munte, râu și pădure. Iar acolo unde trăiește nu e ușor de ajuns, dar e un loc bun ca să te întorci la natură și poate să te vindeci.

vraciul Ruben Stănilă

Leave a Reply

Your email address will not be published.